Newsletter nr. 13 din 10.02.2012 :: 2K Telecom
Alex Ghita - Datele Mobile, o Revolutie in Piata Telecom
  • » Care sunt obiectivele strategice ale 2K Telecom pentru anul 2012?
  • » Cum se comporta o conexiune 4G WiMAX in utilizarea de zi cu zi?

 

Alexandru Ghita, Director General 2K Telecom

Alex are 30 de ani, este insurat si are un copil.

Educatie: Alex a absolvit Facultata de Electronica si Telecomunicatii in 2005. Inca din timpul facultatii el a manifestat un interes deosebit pentru dezvoltarea tehnologiilor de comunicatii mobile.

Experienta profesionala: A activat in cadrul grupului Asesoft inca de la prima slujba, la inceputul lui 2002. Dupa o experienta de trei ani in cadrul Teamnet si Asesoft International, a preluat 2K Telecom in septembrie 2005. De la numirea lui compania a crescut exploziv, atingand o cifra de afaceri de peste 10 milioane de Euro in 2009. 

Hobbyuri: Baschetul, calatoriile.

 

2K Telecom a manifestat in ultimii doi ani un interes sporit pentru dezvoltarea de solutii mobile. In ce masura sunt acestea importante pentru strategia pe termen lung a companiei?

Strategia 2K Telecom depinde de evolutia nevoilor clientilor. Experienta noastra de piata ne-a aratat ca, pe masura ce terminalele devin din ce in ce mai performante si variate, nevoia de conectivitate a utilizatorului explodeaza. Ea devine atat de pregnanta incat utilizatorii o incorporeaza in obiceiurile lor sociale sau in timpul programului de lucru. Toate aceste semne ne sugereaza ca, pentru utilizatorul final, a fi conectat are a o valoare personala foarte ridicata. In consecinta, am plasat in centrul strategiei noastre tentativa de a face conectivitatea posibila oriunde si oricand, fara limitarile intalnite inca in ofertele actuale de piata.

Credem ca, pe termen mediu si lung, aceasta tendinta va deveni dominanta. In viziunea noastra, datele mobile vor reprezenta pentru industria de telecomunicatii si pentru clientii acesteia o revolutie similara cu cea adusa de telefonia mobila in comunicatiile de voce pana atunci fixe.

O alta initiativa interesanta este orientarea catre activitatea de wholesale. Este piata din Romania suficient de matura pentru o astfel de abordare?

Piata din Romania este una extrem de competitiva si de matura, iar nivelul scazut al ARPU este o dovada clara in acest sens. Mai mult, o particularitate importanta a acestei piete, ruptura existenta intre zonele urbane si cele rurale, face foarte dificila extinderea retelelor si generarea unor economii de scara. Astfel, operatorii, in special cei de dimensiuni mai scazute, sunt practic fortati sa inoveze permanent – sa testeze cele mai noi tehnologii si sa lanseze servicii cu valoare adaugata.

Aceste caracteristici ale pietei au determinat la 2K Telecom atat alegerea tehnologiei WiMAX cat si dezvoltarea unui model wholesale. In opinia noastra, specializarea va aduce castiguri semnificative ambilor parteneri. 2K Telecom se va concentra in zona in care are competentele cele mai extinse, respectiv constructia si operarea retelelor de telecomunicatii. In schimb, partenerii nostri vor avea acces la o retea ultramoderna fara a suporta costurile necesare cu constructia ei. Mai important, ei isi vor putea imbogati foarte rapid portofoliul cu o serie de servicii cerute de piata, dar foarte greu de dezvoltat intern din cauza accesului limitat si foarte scump la spectrul radio.

De exemplu, orice retailer poate alege sa devina partener 2K Telecom si sa impacheteze serviciile de conectivitate 4G WiMAX cu deviceuri compatibile furnizate de 2K Telecom sau de orice dezvoltator de echipamente. Orice integrator de sisteme poate impacheta 4G WiMAX in solutiile proprii si furniza servicii cu valoare adaugata clientilor sai. Consideram oferirea unui grad ridicat de flexibilitate in configurarea produsului final punctul cel mai important al ofertei noasta de parteneriat.

Care sunt obiectivele strategice ale 2K Telecom pentru 2012 si in ce masura se regasesc cele doua directii de mai sus printre ele?

Principalul obiectiv pentru 2012 va fi cresterea acoperirii retelei 4G WiMAX. Tintim sa ajungem la un numar de 700 de site-uri on air la sfarsitul anului. Acest numar ne va permite o acoperire outdoor in toate orasele din Romania, urmand ca, in functie de cerintele pietei si de posibilitatea colaborarii cu alti operatori, sa densificam reteaua in anumite zone pentru a asigura acoperire indoor.

Pentru inceputul Q2, odata cu finalizarea la nivel de acoperire indoor a oraselor Bucuresti si Ploiesti, ne propunem lansarea comerciala a serviciilor pentru consumatori.

Cum va afecta lansarea propriilor servicii comerciale relatiile de wholesale pe care 2K Telecom le-a dezvoltat cu partenerii sai?

Intregul concept de business al 2K Telecom se bazeaza pe transparenta si pe implementarea unor standarde deschise. Tehnologia de acces aleasa – 4G WiMAX – este o dovada in acest sens. Indiferent de partener, intern sau extern, reteaua va continua sa permita operatorilor si clientilor acestora conectarea oricarui device certificat, descarcarea si folosirea oricaror aplicatii soft, servicii sau content atata timp cat nu se incalca legislatia in vigoare. 2K Telecom va continua sa semneze contracte ne-exclusive de wholesale cu orice partener intresat si va permite in continuare acestora acelasi grad de flexibilitate in configurarea propriilor solutii.

Experienta de pana acum ne arata ca partenerii au inteles corect mesajul de parteneriat al 2K Telecom. Majoritatea au impachetat serviciile 4G WiMAX cu propriile servicii sau cu un grad ridicat de asistenta si experienta oferita clientului final. Consideram ca un astfel de model de vanzare confera o difererentiere puternica si nu va fi afectat negativ de lansarea propriilor servicii comerciale.

Ai testat serviciile 4G WiMAX? Cum se comporta in utilizarea de zi cu zi?

Am testat routerul portabil Wi-Fi si pot spune ca prezinta o flexibilitate extraordinara. Cand sunt acasa pot conecta atat telefonul mobil cat si tableta fara a fi nevoit sa platesc mai multe abonamente 3G. In timpul sedintelor sau al intalnirilor cu clientii serviciul este accesat de mai multi utilizatori, iar conexiunea, desi partajata, ofera o experienta placuta utilizatorilor.

De exemplu, in weekend am fost intr-o mica vacanta la munte. Device-ul a functionat in masina pe drumul spre Busteni (DN1 Bucuresti-Ploiesti are momentan o acoperire de 50%), iar odata ajunsi la destinatie, intreaga familie s-a putut bucura imediat de acces la Internet.

Concluzia mea este ca routerul portabil Wi-Fi ofera un serviciu ce poate fi folosit acasa, la birou sau in vacanta, iar experienta de utilizare este comparabila cu cea a unei conexiuni fixe.

Indicatori privind Calitatea Serviciilor Furnizate | Procedura de masurare a parametrilor asociati indicatorilor de calitate | Procedura de tratare a reclamatiilor 2K Telecom | Contract cadru servicii de comunicatii | Termeni si conditii generale